INCIDENT TRAGIC. Un copil a murit electrocutat în timp ce se juca cu prietenii

INCIDENT TRAGIC. Un copil a murit electrocutat în timp ce se juca cu prietenii
VIDEO. Crimă înfiorătoare. Copil ucis în somn de propria mamă, sub privirile frățiorului mai mic MEDIAFAX FOTO
Publicat: 06/03/2020, 10:24

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Cluj-Napoca, a murit după ce s-a electrocutat. Tragedia a avut loc chiar în faţa prietenilor lui. Din păcat, băiatul nu a putut să fie salvat.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în jurul 15.00, trei minori cu vârste cuprinse între 13, respectiv 15 ani, au pătruns în incinta unui transformator electric, situat în proximitatea zonei Pata Rât, unde un minor de 15 ani a fost electrocutat. Urmare a incidentului, tânărul a decedat la fața locului, cadavrul fiind transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, transmite IPJ Cluj, potrivit Ziua de Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×